ATP Group, partener activ la Sesiunea Anuală de Comunicări Științifice NordTech 2025

06/04/2025

ATP Group a avut plăcerea de a participa la Sesiunea Anuală de Comunicări Științifice NordTech 2025, organizată de Centrul Universitar Nord din Baia Mare – UTCN. Evenimentul a reunit studenți, cadre didactice și reprezentanți ai mediului economic, într-un demers comun de promovare a inovației și excelenței în educație.

Anca Paul, HR manager-ul nostru a fost onorată să ofere premii și felicitări unor studenți remarcabili care s-au evidențiat prin proiectele lor prezentate în cadrul secțiunii Inginerie Industrială, Mecanică și Management. Aceste inițiative confirmă nivelul ridicat de pregătire și potențialul tinerilor din regiune.

În cadrul evenimentului, ATP Group a susținut și o prezentare dedicată oportunităților de carieră din cadrul companiei, în domenii-cheie precum proiectare, controlul calității și managementul operațional. Scopul a fost de a evidenția conexiunile directe dintre pregătirea universitară și cerințele actuale ale pieței muncii.

„Ne bucurăm că am fost parte dintr-un dialog deschis între mediul academic și cel economic – un pas esențial pentru alinierea educației cu nevoile reale ale pieței locale a muncii”, a menționat Anca Paul. 

Prin implicarea activă în astfel de inițiative, ATP Group își reafirmă angajamentul față de dezvoltarea durabilă a comunității și susținerea noii generații de specialiști din domeniul tehnic și industrial.