Practică, învățare și meserie: parteneriatul dintre ATP Group și Liceul Tehnologic de Transporturi Baia Sprie

10/06/2025

În 2023, Liceul Tehnologic de Transporturi Baia Sprie condus de către  ing. prof. Flavia Schlesinger, a lansat un proiect educativ curajos – „START la locul de muncă, MECANIC AUTO – o meserie de viitor”. Coordonatorii acestui proiect sunt: prof. Raveca Corina Mureșan și prof. documentarist Adina Udrescu. Scopul inițiativei a fost unul clar: pregătirea tinerilor atât teoretic, cât și practic, pentru a deveni profesioniști integri, capabili să se adapteze cerințelor societății și pieței muncii.

Argumentul inițiatoarelor a fost simplu și puternic: școala are datoria de a modela tinerii din toate perspectivele – intelectuală, morală, civică și profesională – și de a-i ghida către meseria care li se potrivește, ținând cont de aspirațiile lor și de cerințele reale ale economiei. 

De la idee la rezultate concrete

ATP Group a fost una din companiile care a înțeles potențialul acestui proiect. Am devenim parteneri de practică, atrași atât de seriozitatea inițiativei, cât și de nevoia reală de mecanici calificați. Am primit alături de echipa noastră trei elevi ai liceului, care au demonstrat ambiție și dorință de a învăța. Povestea lor de practică s-a transformat într-un început de carieră: Alex și Paul fac deja parte din echipa ATP Motors Baia Mare, iar cel de-al treilea coleg din grupul lor de practică urmează să se angajeze în curând.

Succesul acestei etape a confirmat că direcția aleasă este corectă: parteneriatul între angajator și școală, precum și  îmbinarea teoriei cu practica reprezintă calea prin care putem forma profesioniști.

2024: Un pas înainte – învățământul dual

În 2024, ATP Motors a făcut un pas decisiv și a semnat contractele de învățământ dual pentru specializarea mecanică auto cu Liceul Tehnologic de Transporturi Baia Sprie.  Am început să oferim burse lunare practicanților, sprijinind nu doar dezvoltarea lor profesională, ci și stabilitatea personală.

Alți șapte elevi ai Liceului Tehnologic de Transporturi Baia Sprie ni s-au alăturat ca practicanți, devenind parte din echipa noastră. Învățământul dual, un sistem care combină teoria din școală cu practica din întreprinderi, se dovedește deja o soluție câștigătoare: elevii capătă experiență reală, iar noi, ca angajatori, investim în profesioniștii de mâine.

2025: Continuitate și consolidare

Toamna 2025 marchează începutul unui nou an școlar pentru cei șapte tineri deja integrați în programul  ATP Group. În paralel, am devenit membri ai Consorțiului Regional Integrat pentru Învățământ Dual Maramureș, consolidându-ne rolul de partener activ în dezvoltarea educației tehnice și profesionale din regiune.

Pentru noi, nu este doar un proiect punctual, ci o strategie pe termen lung. Investim în tineri, în viitorul comunității și al domeniului auto.

Dincolo de cifre – oamenii care fac diferența

Am remarcat și apreciem rolul esențial al doamnei prof. Raveca Corina Mureșan, unul dintre coordonatorii proiectului. Implicarea sa depășește rolul de cadru didactic: este mentor, sprijin și ghid pentru elevi. Știe să încurajeze, să corecteze atunci când e nevoie și, mai presus de toate, să inspire. Este un liant valoros între școală și angajator.

Această dimensiune umană este poate cea mai valoroasă parte a proiectului. Pentru că, dincolo de tehnică și meserie, formăm caractere și destine. Profesori și mentori dedicați, oferă cunoștințe și îndrumare, sprijinindu-i pe elevi să își descopere pasiunile și să își valorifice potențialul.

Concluzie

"START la locul de muncă” nu mai este doar un proiect educativ – este un exemplu de succes. Un model de colaborare între școală și mediul de afaceri, construit pe parteneriat, responsabilitate și orientare spre viitor.

La ATP Group, credem în puterea colaborării dintre școală și mediul de afaceri. Investind în educație și oferind tinerilor șansa de a învăța prin practică, construim împreună nu doar mecanici auto de valoare, ci și adulți pregătiți să își găsească locul în societate.


Despre ATP Group
Înființat în 1995, ATP Group dezvoltă și inovează constant în domeniul auto și transporturilor. Grupul reunește astăzi companiile ATP Motors, ATP Automotive și ATP Trucks Automotibile, consolidându-și poziția ca centru de vânzare și service autorizat, cu parteneriate valoroase, platforme de lucru moderne și o echipă puternică în regiunea de nord-vest a țării. Dincolo de activitățile de vânzare și service auto, ATP Group investește în producția locală prin brandurile proprii: camioanele ATP Trucks, autobuzele electrice ATP Bus și suprastructurile Stamer.

 

Detalii despre oportunitățile de carieră la ATP Group 👉 aici